Într-o seară am văzut doi tipi care se certau. Motivul era serios: unul ţinea cu China, celălalt cu SUA. O carte care i-ar putea ajuta este „Marea divergenţă“ a lui Kenneth Pomeranz.
Citește mai departe »
Faceți experimentul următor într-o zi: stați cîteva ore pe YouTube și căutați-vă scriitorii contemporani favoriți. Sau gînditori de diverse facturi: filozofi, economiști, sociologi.
Citește mai departe »
Cu clasicii - dacă se poate străini - toți avem răbdare. La fel cu cărțile la modă. Avem răbdare cu tot felul de texte stupide. Unul dintre cele mai corecte sentimente literare le-am găsit în proiectul unor tipi care știu și iubesc literatura română de azi.
Citește mai departe »
Avem o lungă istorie de poveşti care mai de care în care este iminent pericolul ca omenirea să şi-o fure de la maşinăriile pe care le inventează. Nu vă gîndiţi la Terminator. Maşinile nu ne bat cu pumnul de fier. Maşinile ne tot bat luîndu-ne joburile.
Citește mai departe »
Nu vă gîndiţi la Terminator. Maşinile nu ne bat cu pumnul de fier. Maşinile ne tot bat luîndu-ne joburile. Ne gîndim la Dickens şi Blazac şi ne întrebăm de ce nu mai apar aşa multe şi bune romane despre bani, pieţe financiare, condiţii sociale în care te aruncă cinismul politic şi economic.
Citește mai departe »
Salinger e dintre cei mai citiţi pe la noi, mereu prezent în topurile de vînzări. Fără poveştile familiei Glass însă, Salinger nu e Salinger. Ea fostă mare frumuseţe, el puţin autist, au şapte copii împreună.
Citește mai departe »
Să fii scriitor comunist în vremea lui Stalin, să vezi cum ţi se năruiesc idealurile, să fii iubit şi criticat în acelaşi timp de un tiran, să rămîi un mare autor, în ciuda oprimării. Ăsta e Platonov.
Citește mai departe »
Suzanne Collins spune că şi-a găsit sursele de inspiraţie şi forţa pentru Jocurile foamei în Zola (Germinal) sau în Împăratul muştelor a lui William Golding. Acţiunea se petrece într-o lume postapocaliptică, lupta pentru supravieţuire e mai mult decît dură.
Citește mai departe »
Styron e și bine premiat, bine apreciat, bine ecranizat (el a scris „Alegerea Sofiei“, după care s-a făcut filmul cu Meryl Streep). Trebuie doar să ai timp şi poftă să plonjezi într-o lume plină de apăsări, secrete, alcool, jazz, confesiuni.
Citește mai departe »
Sunt mulţi jurnalişti critici, curajoşi, dar puţini au reuşit să facă atît de popular mesajul lor anti-Putin precum Politkovskaia şi Gessen. Stilul Annei Politkovskaia este unul extrem de dur, la fel de dur precum neguroşii ani ’90, de haos post-sovietic.
Citește mai departe »
De cealaltă parte, CTP îşi continuă îndîrjit aventura de studios al filmului. Ţine cursuri şi şi-a luat şi un doctorat în cinema. „Filmul surd în România mută“ e o carte-dicţionar. C.T. Popescu se apucă şi inventariază filmele de propagandă ale României.
Citește mai departe »
Sofi Oksanen e o tînără scriitoare care a rupt gura Europei cu un roman care merită atenţie. A luat un premiu foarte important în Franţa (Femina Etranger) şi a fost tradusă în 40 de ţări. Oksanen (35 de ani) a fost desemnată Personalitatea Anului în Finlanda.
Citește mai departe »
Nu mai eşti om dacă nu înţelegi nişte chestii de bază economice, nu mai prinzi chestiuni esenţiale despre lumea noastră. V-o spune un tip care a făcut Litere. Vă propun să căutaţi prin librării doi străini şi doi români. Joseph Stiglitz şi Paul Krugman sunt top of the top.
Citește mai departe »
Stieg Larsson a deschis supapa. Foamea de romane poliţiste suedeze este încă mare. Apar romane noi şi bune tot timpul care sînt traduse imediat în cîteva zeci de limbi. Lars Kepler e doar încă un nume tare. Sub hipnoză e un „crime novel” perfect.
Citește mai departe »
Ecranizările după romane sunt, de obicei, eşecuri. Deoarece oamenii uită că sînt două arte diferite. Dar şi pentru că puţini regizori au chef de fidelităţi faţă de un autor oricît de bun. Am ales totuşi cinci cazuri care contrazic regula. Uneori filmul e mai bun!
Citește mai departe »
„Puterea. De ce unii reuşesc să o obţină şi alţii nu” a lui Jeffrey Pfeffer e o carte care aduce a self-help, pe un ton uneori vesel cinic. Dintre lecţiile importante am reţinut una: nu fi prea bun în ceea ce faci pentru că toţi şefii se vor chinui să nu te avanseze.
Citește mai departe »
Haruki Murakami a scris un roman imens care poate fi terminat cu puţin efort într-o cursă Bucureşti-Tokio cu avionul. E un text comercial din ăla calm, cristalin, cum numai Murakami poate să servească. Primele două volume din 1q84 au apărut în timp record în România.
Citește mai departe »